Bărbatul – o specie pe cale de dispariție – de Mihaela Modoran

Vrei să afli mai multe despre această carte? De curând, autoarea are site, de unde poți comanda, iar pe pagina de Facebook sunt o mulțime de fragmente frumoase din carte.

Descrierea cărții

Dintotdeauna bărbatul s-a născut cu doar două mari griji: 1. cazarea și mâncarea familiei – și îl preocupa la maxim; 2. mărimea, fermitatea și buna funcționare a penisului. În ultimii 50 de ani, bărbatul a rămas cu o singură grijă. E lesne de ghicit care.
Această carte este o satiră la adresa bărbaților din secolul XXI care, pentru a-și „justifica” și scuza comportamentul lipsit de masculinitate, dau vina pe feminism și pe faptul că femeile se uită la prea multe filme cu prinți pe cai albi.

Astăzi bărbații sunt singuri pentru că nu-i vrea nicio femeie. Femeile sunt singure pentru că nu găsesc bărbați autentici. Bărbatul are un ideal feminin foarte „realist” și „de bun simț”. Și nu va ezita nicio secundă să pună inelul pe degetul aceleia care are toate nevoile satisfăcute, toate visele împlinite, toate golurile umplute, pentru ca singurul gol care să-i mai rămână lui de umplut să fie… vaginul.

Cartea este scrisă sub formă de scurte eseuri ale căror titluri vorbesc de la sine: Ori ești Zeus, ori rămâi cu mă-ta!; Cum să agăți o fată pe facebook fără să-și dea seama că ești idiot; Arma femeii – frumusețea, arma bărbatului – banii; Feminismul – capcana în care au căzut milioane de femei; Orice femeie adevărată este o prostituată; Bărbat e cel care îți umple întâi frigiderul, apoi vaginul; E mama ta și te înțeleg, dar eu sunt iubita ta, tu mă înțelegi? Un dildo e cuminte, nu te rănește, nu te jignește, nu te bate… etc.

Datorită stilului plin de sarcasm, presărat cu umor „negru”, lectura este o plăcere diabolică pentru femei. Și deși total incomodă pentru bărbați -de multe ori frapând și deranjând atât prin rostirea nemiloasă a adevărului cât și prin vocabularul ales- mă tem că până și ei își vor abține cu greu hohotele de râs.

Și întrucât poveștile sunt culese 100% din viața reală, iar critica este constructivă, putem foarte bine să încadrăm această carte în categoria celor educative. Orice bărbat care se simte doar lezat, nu va învăța nimic. Este nevoie de multă deschidere sufletească și recunoaștere a adevărului ca să accepți și să pui în practică ceea ce scrie aici.

Despre autor

Pe 13 iunie 1982 mama n-a mai ajuns cu mine la spital și m-a născut la Ceamurlia. Râdeți, râdeți! Amuzantă denumire topografică, știu! Și cică m-a tras nepriceputa aia de cap de am ieșit cu zgârieturi grozave. Mno, acum înțelegeți? Ce așteptări să ai de la cineva care a venit pe lume în Ceamurlia? Deci sunt o țărancă la origine.
Vai, în schimb sunt atât de talentată: fac buchete din hârtie, predau engleză, confecționez bijuterii și jucării, cânt coveruri cu vocea și scriu articole pe net încât și eu mă întreb: oare pe care dintre astea le fac BINE?
Nu știu să cânt la chitară, dar am mers într-un studio foto și mi-am făcut poze profi ca să par șmecheră.
Câteodată sunt mai rău decât Dumb and Dumber. Sunt Dumberest. Mă apucasem și eu să învăț pentru școala de șoferi. Am avut vreo 5 tentative. În final am renunțat de tot… Păi voi ce-ați fi făcut dacă l-ați fi căutat două ore în lista de indicatoare pe cel care arată prioritate de dreapta? Și-apoi am întrebat și prietenii pe facebook…
Apropo, am niște postări câteodată de-mi vine să-mi dau block singură.
Îmi place să cânt. Visez să cânt. Am microfon. Mda. Știu… Cântecul meu preferat este Imnul României. Dacă interesează pe cineva.
Din întâmplare, zilele astea am dat peste diploma mea de licență, plină de praf din 2005. Am citit silabisit titulatura. Cică sunt filolog. Din curiozitate am căutat explicația în dicționar. N-am înțeles nimic, ca să fiu sinceră. Ori nu m-a lămurit, ori nu-mi convine „ce-am ajuns”.
Odată mi-am decolorat părul și l-am nenorocit ca să îl vopsesc cu negru. Jeeez!
Și sunt vreo câteva lucruri banale pe care nu știu să le fac:
– Să mă machiez
– Să dansez hora la nuntă
– Nu știu niciodată cine e președinte (tot Iohannis.. . sau? Pănă am aflat eu de Trump, lumea din SUA se săturase să arunce cu roșii în el)
– Nu știu să fac ce vrea șefu’. Orice task e mission failed. N-am rezistat angajată în total decât vreo doi ani.
– Nu știu să rezolv exerciții și probleme de matematică de clasa a doua. De-alea gen: Mihai are 3 mere. Ion are 4. Ce culoare au merele lui Nicu?
– Nu știu să mănânc cu stânga. Cine a inventat regula nesimțită cuțit în dreapta, furculiță în stânga, sper că a murit înecându-se la masă.
Câteodată mă întreb oare cu ce personaj din basm mă potrivesc: Cenușăreasa? Hm… aș zice că faza cu pantoful e cam prea trasă de păr. Adică, să fim serioși, ea singura pe lume cu mărimea 90/60/90? Errr pardon… 38.
Albă-ca-Zăpada? Cu prințul care îți dă sărutul vieții taman ție, ce să spun! Câte o mai fi “trezit el la viață” și câte mai urmează… Oricum, de obicei, la fazele astea, bărbații zic: „Ai mâncat măr interzis, Evo? Apăi să-ți stea în gât! Eu te trezeam doar pentru că nu m-aș vedea făcând sex cu o mortăciune, dar apoi te poți culca la loc!”
Fata lui Roșu-Împărat? Atâtea figuri pe ea: ăla e gelos, ăla n-are job, ăla nu o satisface sexual, ăla e toate astea la un loc… Auzi, tu! Să fie băiatul supus la te miri ce probe îi trec cuconiței prin minte pentru mâna ei? Gheara ei pe viața lui? De bunăvoie? Da, mă, e poveste, am înțeles, gata!
Frumoasa? Care s-a îndrăgostit din milă? Sau s-a prins ea care e treaba și a zis: păi, stai așa, mă mărit cu pocitania și dihania asta, apoi jivina moare și iaca palatul îmi rămâne mie. Măh, dacă ai croiala Monica Columbeanu, da. O am, oare? Un procent cât de mic?
Ce mai era pe-acolo? De-astea moderne. Ariel. Pffff, n-aș alerga după un bărbat nici dacă mi-ar da o coadă reală de sirenă. Eu?? Pfff, nooooo!
Sau Elsa care, e atât de frozen încât dă într-o maturitate de-aia idioată: ce-mi trebuie mie bărbat când dețin atâta putere, inclusiv fizică? Vedeți că dacă mă enervați vă fac gheață pe toți! Și sincer, îmi place să mă enervați.
Sau ceva mai real așa, Andromeda și gestul eroic al lui Perseu. Câteodată te bagi de bunăvoie într-un bucluc, doar ca să fii salvată de un bărbat, că ți-era dor să te îndrăgostești și îți induci singură motivul, ca să decurgă totul ca în visele tale idioate pe care le ai de vreo 20 ani.
Mda. N-aș mai comenta dacă n-aș fi și eu o combinație între toate astea. Ooops, viața bate filmul! Eh, de parcă nu știați!

Fragmente din carte

Nu m-ar deranja să citesc o carte scrisă de un bărbat cu titlul Femeia – o specie pe cale de dispariție, atâta timp cât nu ne acuză de lucruri care sunt în noi de la natură, de la creație, dintotdeauna. Pentru asta – vă rugăm să vă certați cu Dumnezeu, nu cu noi! Dar ceea ce am observat este că, în timp ce eu acuz la bărbați o deviere de la natură, de la cum au fost creați, de la rolul și rostul lor în lume și în viața unei femei, ei au de reproșat fix lucruri legate de firesc.

Bărbatul – o specie pe cale de dispariție –

Neîncrederea te face gelos. Gelozia te face posesiv. Posesivitatea te face agresiv. Iar agresivitatea te face… să rămâi singur.

Bărbatul – o specie pe cale de dispariție –

Cu un bărbat care se poartă impecabil cu tine și nu-ți cere nimic în schimb, îndrăgostirea este inevitabilă. Vorba lui Coco Chanel: “bărbatul care face gesturi drăguțe, este condamnat la a fi iubit.”

Bărbatul – o specie pe cale de dispariție –

Ești în căutarea unei cărți?

Avem o nouă recenzie. Află detalii despre „Pitic printre gigante” de Vlad Mîciu. Găsești și un interviu interesant cu autorul. Te așteptăm 😊