
Comandă acum cartea sau vezi mai multe detalii aici:
Recenzie Între Continente
Între Continente spune povestea tinerei Cristina, aflată în vacanță cu prietena ei, Ana. Ceea ce începe ca o excursie banală îi schimbă complet viața protagonistei și îi deschide noi drumuri pe un nou continent. Ea ajunge să se îndrăgostească de misteriosul Omer, al cărui secrete apar când ea se așteaptă mai puțin. Această carte este o lectură ușoară, aflată la limita dintre roman de aventură și roman de dragoste.
Ficțiunea romantică contemporană își poate pierde deseori din credibilitate încă din primele paginii, totuși acest lucru nu se întâmplă în cazul cărții Între Continente. Limbajul accesibil și fluiditatea în narațiune îi conferă Cristinei statului unui personaj simplu, cu care putem empatiza ușor, pe care îl putem înțelege. Perspectiva subiectivă unică ne introduce direct în mintea Cristinei, printre sentimentele și emoțiile ei, aflată în fața unor decizii importante care îi pot schimba viața.
Cartea are un ritm alert, nu o să găsiți fraze interminabile care își pierd sensul pe parcurs, nici descrieri forțate, ci dimpotrivă, este conturat un peisaj verosimil, proaspăt, plin de viață, după cum sugerează și coperta. Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit este structura lipsită de capitole. Ne-am confruntat toți cu acele capitole, de multe ori puse la întâmplare, sau cu scopul de a mări numărul de pagini artificial, care doar te fac să îți pierzi ritmul fără vreun scop anume.
Deși pare că a trecut, din păcate încă ne aflăm în plină pandemie și nu văd niciun semn că se va termina în curând. Dacă și tu ți-ai anulat vacanța la mare, ai ocazia să descoperi insula Corfu, și nu numai, împreună cu Ana, Cristina, Omer și Sinan. Momentan cartea nu este disponibilă în librării, dar o poți comanda de pe site-ul autoarei la prețul de 20 Ron, unde puteți și sa citiți mai multe despre ea. Autoarea a anunțat deja că lucrează la o nouă carte, deci fiți cu ochii pe pagina de Facebook și pe site.
Sinopsis
“Între continente” este un roman modern de dragoste în care este ilustrată povestea de dragoste dintre Cristina, o tânără absolventă de facultate şi Omer, designer de bijuterii de origine turcă.
Cristina porneşte într-o aventură alături de cea mai bună prietenă a sa, Ana. Îşi doreşte să fugă de fantomele fostelor iubiri şi de stresul provocat de examenul de licenţă, undeva departe. Alege întâmplător Insula Corfu, din Grecia, mai târziu eroina noastră află că alegerea nu a fost una întâmplătoare, ci că prietena sa a trădat-o. Ana era pasionată de cultura islamică şi de Turcia, vede în propunerea Cristinei de a pleca în Grecia, ocazia perfectă pentru a-l cunoaşte pe cel cu care conversa pe internet şi de care se simţea atrasă. El era în Corfu într-o călătorie de afaceri, iar Ana îi face o surpriză, apărând acolo unde nu se aştepta, pe un teritorul nul, în Grecia. Fetele au parte de o vacanţă presărată cu multe incertituni, sentimente şi diferite urmări. După 2 săptămâni revin în ţară schimbate, cu alte sentimente, drumul lor fiind unul iniţiatic.
Aventura nu se sfârşeşte aici, în condiţii suspecte apare oportunitatea de a vizita Turcia, partea asiatică a oraşului Istanbul, regiunea Tuzla. Cristina află cu prilejul acestei călătorii câte puţin din cultura islamică, este şocată, dar se străduieşte să facă faţă din dragoste pentru un el… Acesta reprezintă începutul ezitărilor, frământărilor şi al agitaţiei care se instaurează treptat în sufletul Cristinei, reuşind să pună stăpânire pe el. Cristina nu mai are niciun moment de linişte şi rămâne captivă între cele două continente: „ Era ca şi cum fericirea mea nu era aici, dar nici acolo, fericirea mea era între continente, undeva la mijloc, şi îmi doream tare mult să o caut şi să o găsesc”.