Nix cel afurisit de Lena Coakley apare la editura Storia

În luna aprilie îl cunoașteți pe Nix – fan Shakespeare și Puck (sau nu 🤭).

Nix cel năstrușnic, care trăiește în pădure, nu are gânduri bune. Draga lui Regină a zânelor a plecat și i-a lăsat o misiune foarte importantă: să protejeze pădurea de cei mai periculoși dușmani – oamenii.

Când un intrus încăpățânat intră fără permisiune pe teritoriul lui, abilitățile lui Nix sunt puse la încercare, astfel că născocește câteva șiretlicuri ca să-l alunge pe bietul bărbat-om. Dar când eforturile sale nu merg cum și-a imaginat, devine clar că acest intrus, dar și mica făptură a zânelor, nu prea sunt ceea ce par a fi.

Această poveste splendidă a Lenei Coakley, cu minunatele ilustrații de Jaime Zollars, explorează nemuritoarele legături de familie și bucuria de a găsi un cămin în cele mai neașteptate locuri.