Recenzie Brățara de argint a Ecaterinei de Emma Pascal Claos

În Brățara de argint a Ecaterinei suntem trimiși imediat în anul 1935, unde facem cunoștință cu familia Pascal. La doar câțiva ani înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial și ascensiunea lui Ion Antonescu la putere, cu ajutor din partea Germaniei lui Hitler. Lucreția, Paula și Mihnea, alături de sora lor Ecaterina, protagonista romanului, sunt copiii lui Tudor Pascal, un tată iubitor care dorește să le transmită dragostea pentru muzică și învățătură, fiind la rândul său muzical, dirijor și profesor la Iași.

Brățara de argint este un cadou primit de ziua ei, transmis din generație în generație, iar Ecaterina ajunge să îl poarte cu cinste. Ea se îndrăgostește de tânărul Matei, un pilot de avion, prin care trăiește dragostea sinceră, dar se și maturizează, atunci când situația o cere. După începerea războiul, Ecaterina este pusă în fața unor provocări, alegeri dificile, dar dă dovadă de curaj, devotament și compasiune, folosind cunoștințele de medicină farmaceutică dobândite pentru a ajuta oamenii aflați în pericol.

Dintr-o perioadă liniștită, în care prietenia, pacea și iubirea țineau oamenii uniți și fericiți, migrăm spre niște ani întunecați caracterizați de nesiguranță, instabilitate și durere asemenea unui apus de soare, urmând ca apoi să găsim speranță și optimism în licăririle de pe cer, acei oameni care doresc să facă bine, să lupte pentru ceea ce cred și să se opună dezbinării și urii. Și asta face și Ecaterina, se alătură Rezistenței, marcată fiind de crimele și violențele comise în timpul perioadei de persecuție a evreilor în Europa, dar și în România.

Această carte este un amestec de istorie și emoții care se împletesc armonios în jurul unei povești de dragoste înfiripată într-o perioadă nefastă de război, frică și suferință. Consider că romanul prezintă o portretizare veridică a anilor 1940, atât a situației sociale cât și a evenimentelor, din punct de vedere al acurateței. Cred că aduce un plus de valoare cititorilor, mai ales că majoritatea nu am trăit acele vremuri tulburi.

Interviu cu Emma Pascal Claos

Ne puteți spune câteva cuvinte despre dumneavoastră și “Brățara de argint a Ecaterinei”?
Sunt o cititoare pasionată și îmi place în general literatura clasică, dar citesc și ce apare mai nou. Am trăit o bună bucată din viață în capitală unde am acumulat multă experiență de viață, dar datorită unor conjuncturi am revenit în orașul natal și am ales să rămân aici. Îmi place să fac seri de lectură împreună cu fiul meu și să călătoresc în locuri îndepărtate. Așa îmi găsesc resursele și mă încarc pozitiv pentru noi aventuri pe care le voi trăi în această viață.
“Brățara de argint a Ecaterinei” a fost un vis, o poveste, pe care nu am știut de la început că o voi trăi cu fiecare cuvânt scris. Dar a devenit real, palpabil și el există acum imprimat pe hârtie. Orice gând, idee, pot fi transpuse în ceva frumos care să aducă mângâiere și plăcere celui ce are bunăvoința și aplecarea către citit. Este un roman de debut care descrie viața și soarta unor oameni din perioada interbelică, mai exact în Iași. Am trăit alături de personaje tot tumultul și toată framântarea acelei epoci și sper că am reușit să transmit emoția acelor timpuri.

Ați fost încurajată de familie și prieteni să publicați romanul?
La început au fost niște gânduri scrise pe hârtie apoi au devenit niște ciorne. Scrisul acestei cărți a fost o taină la început. Nici eu nu am știut că va deveni o carte ceea ce am scris. Nici familia și nici prietenii nu au știut de intenția mea decât mult mai târziu, dar m-a motivat povestea în sine pentru a o scrie și a o face cunoscută. Nimeni nu a știut de intenția mea de a redacta acest roman, așa cum de fapt nici eu nu eram conștientă și convinsă că avea să devină o carte tot ceea ce am istorisit acolo. Au fost totuși câteva persoane care după ce au citit romanul finalizat m-au încurajat să-l public.

De la ce vârstă ați început să scrieți?
Am început să scriu pentru propria mea plăcere și descătușare sufletească pe la vârsta de 12 ani. Dar scrierile de atunci nu pot fi luate prea mult în considerare. Am început să scriu cu adevărat pe la vârsta de 38 de ani, atunci când m-am simțit motivată și frământată deopotrivă de subiectul romanului meu de debut.

Ne putem aștepta și la alte lucrări, fie online sau în format fizic?
Da, desigur. Nu am nici o certitudine că voi finaliza și alte lucrări, totuși scriu atunci când mă cuprinde inspirația. Nu las nici un gând frumos sau interesant ce îmi trece prin minte să se piardă. Îl prind din “condei” și îl țin pentru mai târziu ca sursă de inspirație. Nu mă gândesc încă de pe acum la formatul fizic, căci e drum lung până la finalizare, iar eu acum sunt preocupată mai mult de imortalizarea gândurilor inspirate. Nu orice moment e propice pentru scris, dar atunci când este, totul se transformă și timpul parcă se oprește în loc pentru mine. Dar ca să răspund obiectiv la întrebare: da, ne putem aștepta și la alte scrieri atât în mediul online cât și fizic probabil. Sincer, prefer să țin în mâna o carte și să o citesc căci îmi face o deosebită plăcere să îi răsfoiesc filele. Dar de asemenea trebuie să fim la curent cu metodele mai noi de publicare, căci nu sunt deloc împotriva folosirii modalității electronice.

Care a fost cea mai mare provocare în procesul de scriere-publicare pe care ați întâmpinat-o?
Au fost nenumărate provocări, de la fiecare cuvânt scris cu inspirație sau fără și până la etapă de publicare. Nu visam la publicare decât foarte rar. Întâi voiam să scriu, să redau acea poveste și să transmit un mesaj prin conținutul cărții. Acesta a fost țelul meu dintâi. M-am întâlnit și cu lipsa de inspirație și cu valul de idei aducătoare de prolific. Nu voiam să dovedesc nimănui nimic, era doar o febra interioară, una de a scrie și de a așterne pe hârtie rânduri despre oameni, fapte și întâmplări dintr-un anume loc și timp.
Cât despre publicare ce aș putea zice? Au trecut multe luni de la finalizarea romanului și până la publicarea să, cred că mai bine de un an. În toată această perioadă am luat pauze și am căutat și o editura. M-am lovit și eu de respingeri ca mai toți scriitorii debutanți, dar au fost și acceptări. Totuși în final am ales editura Hermann.

Ce resurse v-au ajutat să redați începutul anilor ‘40 din România? V-ați documentat sau ați avut ocazia să cunoașteți pe cineva care a trăit în acei ani?
Ambele. Am avut parte de o copilărie minunată în care am fost înconjurată de oameni foarte frumoși și când spun frumoși nu mă refer la aspectul fizic , ci la frumusețea morală și sufleteascasi da, acești oameni deosebiți au trăit acei ani tulburi. Unele lucruri le-am auzit prin viu grai de la ei, pe altele le-am aflat ulterior documentandu-mă pentru a putea reda povestea. Am citit mai multă literatură, mai multe romane cu tematică celui de-al doilea război mondial și de asemenea, m-am documentat pentru a corela istoria cu firul poveștii.

Aproximativ optzeci de ani mai târziu, credeți că ne îndreptăm în direcția bună?
Lumea noastră a evoluat foarte mult în aceste decade care au trecut de la al doilea război Mondial încoace. Sunt încrezătoare în bunătatea și în existența unei forțe interioare a omului, dar sunt totodată și realistă. Nu pot să mă fac că nu văd cum ignoranța câștigă teren și cum cititorii sunt din ce în ce mai puțini pe zi ce trece. Probabil evoluția aceasta nu se simte doar în independența gândirii , ci și în progresul tehnic care pune la dispoziție diferite mijloace de relaxare cum ar fi filmele, emisiunile televizate și internetul. Totul este mai facil și mai adaptabil, așa că de ce să mai citești o carte? Dar o carte, așa modestă și tăcută cum este ea,dezvoltă mult și pune în funcțiune creativitatea, imaginația, gândirea, etc.
Până acum direcția în care am mers a fost bună, zic eu, dar pe mai departe depinde doar de noi și de cum predăm ștafeta celor de după noi.

Doriți să le transmiteți ceva cititorilor Booktribe.ro care au rămas cu noi până la final?
Doresc să le transmit gânduri din cele mai bune și le urez să viseze la ceea ce au mai de preț, căci visurile și gândurile nu ni le poate confisca nimeni. A visa nu este rău, iar a lupta pentru visul tău este și mai bine pentru că ai șansă să îl vezi împlinit. Există și această șansă, dar trebuie să faci ceva pentru ea.
Cititorilor Booktribe le doresc sănătate, să meargă pe drumul lor, așa cum le dictează inima și rațiunea, căci e cea mai bună cale de urmat.

Brățara de argint a Ecaterinei

Am pregătit o recenzie interesantă și în un interviu cu autoarea. Ești curios?