Recenzie Cine nu e gata de Iulia Nani

Interviu cu Iulia Bertea-Nani

Cum ați decis să scrieți “Cine nu e gata”? Traducerea altor cărți v-a îndreptat spre această direcție?
Traducerea unor cărţi de ştiinţe comportamentale sau despre marketing, managementul oamenilor, design thinking etc. m-a făcut să mă gândesc la posibilitatea de a scrie şi eu una, centrată pe branding personal. M-am tot întrebat ani de zile sub ce formă aş putea să o concep. Într-o oarecare măsură, inspiraţia mi-a venit traducând două cărţi ale lui Dan Ariely, renumitul profesor de economie comportamentală – el a ales să prezinte informaţii şi rezultate ale unor cercetări şi experimente sub forma unei cărţi amuzante scrise în colaborare cu un actor de stand-up comedy (“Dolari şi raţiune”), iar apoi sub forma unui roman de benzi desenate (“Decizii extraordinare”).
Aşa că m-am gândit “De ce să nu încorporez o parte din lucrurile pe care le ştiu despre branding personal, public speaking, office politics ş.a.m.d. într-o poveste, în loc să le scriu sub forma unui manual sau a unui volum de self-help?”. Şi aşa a apărut Victoria, consilierul de carieră care vrea să salveze corporatiştii şi să le schimbe viaţa… cu forţa.Iar stilul care mi s-a părut cel mai potrivit a fost chick lit, acel gen literar american cu eroine atrăgătoare, deştepte, de carieră, care intră în tot felul de buclucuri, atât amoroase, cât şi profesionale. De altfel, cred că această nişă nici nu este foarte acoperită în România.

Știu că ați citit o grămadă de cărți de specialitate în domeniile de marketing, psihologie, s.a.m.d. Dintre cele de beletristică, aveți vreun autor preferat sau o carte de suflet?
Autorii mei preferaţi de beletristică sunt Zeruya Shalev – pentru modul în care reuşeşte să te atragă în vârtejul sentimentelor şi trăirilor interioare ale personajelor şi să construiască din acestea o poveste pe care o pui cap la cap ca pe un puzzle şi Michel Houellebecq – pentru că face nişte observaţii sfâşietor de lucide asupra naturii umane şi nu se teme să disece pornirile şi gândurile noastre cele mai incomode. Puţine cărţi m-au marcat atât de profund precum “Platforma”. Am recitit-o după vreo zece ani şi tot nu şi-a pierdut efectul. O altă carte de suflet este “Eleganţa ariciului” de Muriel Barbery. Şi îmi mai plac, ca autori, Margaret Atwood, Julian Barnes, Kazuo Ishiguro… dar mă opresc aici, ca să nu vă înşirui toată biblioteca. 😊

Având în vedere că lucrați în domeniu și puteți analiza comportamentul consumatorului, care credeți că este motivul pentru care românii citesc din ce în ce mai puțin?
În primul rând, nu putem ignora cauzele economice şi sociale pe care le cunoaştem cu toţii prea bine: nivelul scăzut de trai care nu permite alocarea banilor pentru “mofturi” care nu ţin de supravieţuirea imediată, precum cultura; eşecul răsunător al educaţiei şi analfabetismul funcţional tot mai răspândit; venerarea în mass-media a unor exemple de “succes în viaţă” care nu au legătură cu inteligenţa, studiul, bunul simţ şi bunul gust; promovarea în rândul copiilor şi tinerilor a unor ocupaţii superficiale (vlogger, gamer, influencer) care pot deveni surse serioase de venit, dar care nu prea presupun să ţină o carte în mână.
Şi mai este un motiv care nu se aplică doar românilor. Internetul şi reţelele sociale ne-au provocat fragmentarea atenţiei şi ne-au redus capacitatea de a ne concentra şi de a avea răbdare. Exprimarea scrisă a fost şi este înlocuită galopant de cea foto/ audio/ video; oamenii folosesc emoji-uri pentru a comunica idei care ar necesita câteva propoziţii; la şcoală, elevii nu mai sunt verificaţi prin intermediul unor paragrafe pe care trebuie să le conceapă şi să le scrie, ci prin bifarea unor răspunsuri la întrebări cu opţiuni multiple, de tip: “Unde era pupăza? a) în frasin b) în tei c) în pod d) în lanul de porumb”. Profesioniştii în comunicare şi creatorii de conţinut sunt presaţi să scrie cât mai pe scurt, cât mai concis, să prezinte informaţii complexe sub formă de bits & pieces, deoarece lumea nu mai are răbdare nici măcar să urmărească un clip mai lung de 2-3 minute, darămite să citească un articol de 2-3 pagini.
Pe scurt, avem o tendinţă globală către dumbing down, un termen din limba engleză care se referă la simplificarea excesivă a lucrurilor până la pierderea aproape completă a nuanţelor, eliminarea gândirii criticeşi trivializarea logicii, culturii şi ştiinţei. Ţinând cont de toate cele de mai sus, cum să ne aşteptăm să mai aibă cineva interesul şi răbdarea de a citi o pagină întreagă despre o rază de soare care se joacă în părul blond al unei frumoase fete adormite sub un cireş etc. etc. etc.? 😊

Ați scris și alte texte, indiferent că este vorba de proză sau poezie? Aveți în plan publicarea altei creații?
Anul trecut mi-a fost publicată o povestire, “Uşile”, în antologia “Nuanţe de piper şi ciocolată” apărută la editura SIONO. Povestirea o scrisesem theold fashion way, cu stiloul pe hârtie, în 1999 (!) şi e dovada că nu trebuie să arunci caietele vechi înainte să te uiţi prin ele. În afară de asta, am scris pe blogurile Teambuilding cu piticii (lansat în 2006) şi Gilda neîmblânzită (lansat în 2010) – în principal articole de opinie şi încercări de a părea amuzantă, dar şi pe blogul Neurobranding (lansat în 2012) unde am publicat în principal articole despre personal branding, dar nu numai. În plus, pentru că am lucrat în marketing şi comunicare aproape toată viaţa mea profesională, am scris şi scriu conţinut specific de business.
Cât despre planurile mele viitoare, dacă voi primi semnale bune legate de “Cine nu e gata”, îi voi scrie o continuare, pe care o am deja în minte. Dacă nu, voi încerca alte subiecte, pe care, de asemenea, le am deja în minte.

Dacă mâine ați afla că se dorește ecranizarea cărții, ce actriță credeți că ar interpreta cel mai bine rolul principal, Victoria?
E interesant că mi-aţi pus această întrebare, deoarece eu am un creier foarte… cinematografic, adică văd scenele şi dialogurile cu ochii minţii, ca pe un film, şi încerc să le transpun în text cât de bine pot.Personajul Victoria o place foarte mult pe Gwen Stefani, cântăreaţa americană, jurată la “The Voice”, deci ar fi ceva să fie interpretată chiar de ea! Dar dacă rămânem în domeniul cinematografiei, oscilez între Kate Hudson şi Katherine Heigle – ambele sunt actriţe bune de comedie, frumoase şi cu un aer inteligent.

Preferați să lucrați independent sau într-o companie?
Cred că mă caracterizează cel mai bine termenul de intraprenor, adică îmi place să lucrez într-o companie, dar pe o poziţie care să îmi acorde un anumit grad de independenţă şi libertatea de a gândi cu capul meu, a planifica şi a lua decizii pe care să mi le asum, evident, în cadrul mai larg trasat de strategia respectivei companii. Am ajuns la vârsta la care nu mai pot colabora cu şefi obsedaţi de micromanagement. 😊
În cei peste 20 de ani de muncă, am avut ocazia să lucrez în companii mai mari şi mai mici, în mediul corporate şi în cel de ONG, dar şi pe cont propriu. Ce pot să spun este că fiecare context are puncte tari şi puncte slabe. Nu îmi place mentalitatea “locului de muncă sigur de unde ieşi la pensie”, dar nici nu sunt de acord cu ridicarea în slăvi a antreprenoriatului şi prezentarea aspectelor exclusiv pozitive – că eşti propriul tău şef, că dacă faci ce îţi place nu se mai numeşte “muncă” etc. Cred că nu există locul de muncă ideal şi că orice job (într-o companie sau pe cont propriu) presupune şi aspecte de rutină sau care nu îţi plac – important este ca acestea să fie mai puţine decât cele care îţi plac, să se asorteze cu personalitatea ta şi să simţi că munca ta are un scop şi un sens, în afară de a-ţi plăti chiria.

Ce mesaj aveți la final pentru cititorii Booktribe.ro?
Dincolo de partea beletristică, de aventurile mai mult sau mai puţin amuzante ale personajului, mi-am dorit să atrag atenţia asupra fenomenului de burnout. Munca în exces, munca de dragul muncii, glorificarea lui “a fi mereu ocupat”, disponibilitatea permanentă fără deconectare de la email, telefon şi chestiuni profesionale, tratarea tuturor sarcinilor de serviciu ca “urgenţe” – toate astea duc, mai devreme sau mai târziu, la epuizare fizică şi psihică. Cu atât mai mult când sunt combinate cu un mediu de lucru toxic, cu şefi rigizi şi colegi nepăsători.
De aceea, mesajul meu către cititori este să aibă grijă să nu se piardă pe ei înşişi, fie că e vorba de hăţişurile corporatiste sau de start-up-ul pe care tocmai l-au înfiinţat. Să nu uite să se odihnească, să-şi cultive relaţiile cu persoanele importante din viaţa lor, să se dea un pas în spate ca să privească lucrurile în perspectivă şi să se mai şi distreze, ceea ce sper că vor face citind “Cine nu e gata”.

Mai multe puteți afla pe site-ul autoarei, iuliabertea.net